În parcare

Încet, soarele apune peste parcarea asta aglomerată în care abia am găsit un loc de parcare. Trag perdeaua puțin pentru că soarele îmi bate în față apoi deschid o bere, să fie în cinstea orelor petrecute în trafic.

Aprind și-o țigară dar mi-e greață, am fumat prea mult azi. Știi senzația aia când pur simplu nu vrei nimic? Vrei doar să dormi sau sa te întinzi în pat după o zi cu prea mult din toate? Cu prea mulți nervi, prea mult soare, prea multe ore pierdute la încărcare prea multe țigări și cafele, prea multe înjurături sau prea mult trafic?

Ce mâncare, uneori sunt atât de obosit încât vreau doar să mă întind în pat. Afară încă este prea cald și orice aș face, cabina devine un cuptor în care ar trebui să mă odihnesc, dimineață la 3.00 pornesc din nou într-o nouă cursă, o nouă zi, dar mâine, acum nici nu vreau să mă gândesc, nici la traseu, nici unde descarc sau ce voi face, mâine. Azi vreau sa stau în pat. Dau drumul la climă, mă întind și privesc către nicăieri, în gol, către tavanul ăla mânjit cu fumul de țigară și mă gândesc la ce nu am avut timp azi, la lucruri neînsemnate, la ceva ce-mi va ține de urât până adorm. Nici berea nu intră toată, o sticlă rispită aiurea, la fel ca mine și timpul meu, uneori. Știi, inevitabil te gândești dacă se merită, dacă ce faci este bine, dacă, foarte mulți de “dacă “.

Mă gândesc la mine și vorbesc tot cu mine, pentru că suntem singuri tot timpul, singuri pe drumuri, singuri în parcări, cu toate că este plină. Uneori îmi spun ” hai sa vorbim ” cu mine însumi și caut subiecte din orice întâlnesc sau văd. Hai să vorbim despre parcări sau viețile din ele, despre stele ce le văd noaptea conducând spre ele sau să discutăm despre lucrurile frumoase din tablou ăsta infect.

Uneori îmi povestesc visele, dorințele sau vorbim despre despre lucrurile simple ca, cafeaua băută dimineață sau dacă accidentul din urmă cu două săptămâni il puteam evita pentru că încă mă apasă. Gata, e timpul să trag perdelele de tot, vreau doar să dorm, mâine este o nouă zi în paradis. A da, cum spuneau unii? Doar stăm la volan în fund? Ok.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Articole relevante

June 22, 2022

Mereu vedem concursuri de camioane în care se votează "Camionul Anului " sau " Camionul…

citeste articolul

May 13, 2022

Cu aproximativ o lună în urmă făceam prima postare despre Qoobus iar mulți dintre voi…

citeste articolul

March 31, 2022

Cu puțin timp în urmă ROADPOL a publicat datele primei campanii TRUCK&BUS 2022, campanie desfășurată…

citeste articolul