În carantină

Deci, nici nu știu cum să încep. De miercuri sunt acasă și eu, nu știu pentru cât timp, dar sunt acasă. Deci au trecut trei, patru zile, nici nu mai știu, am pierdut numărătoare. Din șoferul ăla liber, doar eu și drumul, camionul, am devenit șoferul casnic.
Hai să vă povestesc primele mele zile in izolare, carantină, spuneți-i cum vreți, cu doi copii ce fac iepurele de la Duracel mic copil pe lângă ei.
Deci,în prima zi a fost un fel de zi de covalescență, încă nu înțelegeam ce naiba caut eu joia acasă. Nu-mi găseam locul, eram cu ochii pe ceas, parcă număram minutele până la prima parcare. Mă plimbam , fără să exagerez ca un coi într-o găleată. Știți cum se plimbă? Nici eu, dar vorba asta mi-a venit în minte, mi-o zicea mama când eram bighidiu și nu mă lăsa afară. Și mă învârteam prin casă. Ba in balcon, ba in sufragerie, ba la tv, iar în balcon, până jos să scot gunoiul, iar în balcon. Pe la doisprezece mi-a fătat mintea un pui și am zis să le fac la copii o surpriză, să le fac cornuri de casă. Pff, eu să nu știu? Eu, șofer de camion, antrenat la butelia din parcare? Bineînțeles că nu știu, dau un search, o caut pe Jamila, văd rețeta, arunc toate ingredientele într-un castron și-l las să crească. I-am făcut si cruce la chilimoțul ăla, așa văzusem la mama când făcea cozonacii de paști, nu știu de ce, să nu-i deoache, cresc mai mult? Nu știu, dar am făcut și eu. Băi și-a crescut dihania, ditamai aluatul. Îl tai, forme, gem prin el și-l arunc in cuptor. Copiii în exatz, ce ne pregătești tati? Eu, mai ceva ca un câștigător la MasterChef, cornuri cu gem. Și las cuptorul să meargă, eu la TV, ba pe telefon, ba la o țigară, simt deodată un miros cu iz de ars. Să-mi bag [email protected], cornurile. Bucătăria învăluită într-un fum negru, cornurile carbonizate in cuptor se ranjeau la mine și eu cautam o explicație să le zic copiilor că a fost alarmă falsă, nu mai mănâncă cornuri. Ceva de genul ” uite cornul, nu-i cornul”. Și asta a fost abia prima zi.


Vineri… ehe, eu deja o luam razna dupa o zi dar mă uitam la bichidii mei care stau închiși în casă de mai bine de trei săptămâni și nu înțelegeam cum de au rezistat până acum. Trebuie să fac ceva să îi distrez. Îmi pun ideile în ordine, caut prin garaj ce scule am, dau de-o bandă izoleră și încep să fac jocul copilăriei noastre prin casă: șotronul. Norocul nostru e că nu avem pe nimeni sub noi ca astfel… la cât au țopăit, încă puțin și ajungeau in garaj, prin tavan.


Șotron, tenis, X și 0, și la urmă am scos artileria grea : jocul meu gen Terminator. Ăla de ne jucam in copilărie tanculețe, Mario, fotbal, jocurile alea olimpice. Doamne cate zile m-ai pierdeam pe la prieteni când eram drăcan cu jocul ăsta, că noi nu ne permitem o sculă de genul. Ce vremuri… Important nu era ce tip de joc jucam cu ai mei, timpul petrecut cu ei era neprețuit. Bine și că eu câștigăm mereu.
Apoi am zis să facem o aventură, să mergem pe tărâmul piraților. Bine, era mai mult să scap de ei vreo oră cât caută comoara prin casă. Și mă pun să desenez o hartă cu casa, dau câteva nume inspirate de pe la desenele cu Jack Piratul și la sfarsit un X frumos cu o comoară ( erau două butoane de ciocolată Kinder). A fost frumos, au râs, s-au distrat prin casă să caute comoara doar că finalul a fost tragic, într-un fel. Nu prea am înțeles cum au ținut harta dar la final îl aud pe fii-miu : tatiiiii dar ce comoară este asta?” Și-l văd cu o cutie de Durex in mâna. Zic, ai de [email protected] mea, a căutat în dulapul greșit. Pe harta era X-ul in partea stângă a patului dar el, nah, a căutat în dreapta. Asta este, riscul aventurii. Cum ar zice Mikey Mouse : Aventura, strigați uraaaaa!!!!. I-am explicat că a greșit dulapul si într-un final au găsit comoara, fără prea multe explicații, erau ocupați cu ciocolata.


Azi… nu prea mai stiu ce să inventez, dimineață i-am luat la fugarit prin casă. Exerciții să le consum energia. Oricum, îmi dau seama că îmbătrînesc, nu prea mai tin pasul cu ei. Zici că sunt făcuți în fugă, ceva un amestec dintr-un iepure, Redbull și-o soacră care vorbește încontinuu. Băi frate, vorbesc, nu glumă. Încep dimineața cu tati, dormi? La 6 dimineața și se termină seara la 21.00 cu tati ai adormit?
Până acum cam asa au fost zilele mele de carantină. Greu că nu sunt obișnuit să stau inchis in casă, dar frumos că am timp de ei.

One thought on “În carantină

  1. Asta e boală generală la noi șoferii. Nu avem stare in casă. Sper sa fi plin de idei despre alte jocurii. Succes.si sănătate la familie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *