Dorel și rampa

După două zile de peripeții, eroii noștri ajung la locul descărcării. Dorel parchează camionul în curtea firmei pe două locuri de camion delimitate cu linie groasă galbenă, apoi merge la birou unde i se comunică faptul că poate să bage remorca în orice rampă, la alegere de la 1 la 6.
Unchiul Nicu se oferă să-l dirijeze pe nepot:

Nicu – Dorele, hai să te învăț să bagi la rampă! Să îți arăt ce repere trebuie să îți iei, că nu e simplu la început.
Dorel – Lasă unchiule, mă descurc singur. Păi la câte filme am văzut și câte ore m-am jucat „European Truck Simulator” pe laptop, o intra remorca asta în rampă.

Unchiul Nicu coboară din camion și merge spre locul destinat celor care fumează, își aprinde o țigară și începe să se uite la nepot.
Dorel alege să bage la rampa doi vre-o 4 minute, apoi își încearcă norocul alte 5 minute la rampa trei. Cum rampele astea păreau strâmte pentru remorca lui Dorel, șoferul nostru se hotărâ apoi să bage la rampa norocoasă cu numărul patru, care parcă era muuult mai largă…

Ca un antrenor de fotbal, unchiul Nicu îi tot făcea semne de pe margine:
Nicu – Hai Dorele, ia stângaaa, mai înceeet, nu așa de brusc. Stângaaa Doreleee…
Dorel – Păi stânga de volan sau să mă duc cu camionul la stânga unchiule ?!? Și e stânga ta sau stânga mea, gesticula Dorel din camion prin parbriz…

După multe încercări, unde remorca o lua în toate părțile, numai în rampă nu vroia să intre, cei 2 motostivuitoriști ieșiți la locul de fumat, făceau poze cu telefoanele și râdeau, zicându-i lui nea Nicu :Bagă azi colegul matale la rampă? Că noi în două ore terminăm programul și plecăm acasă. Sau mai bine vorbim cu paznicul, seara asta rămâne cu camionul în curtea firmei să se chinuie să o bage și noi mâine dimineață când venim la lucru te descărcăm ?!? Dorel transpirat tot, încerca să dea cu spatele, dar parcă tot mai strâmb mergea remorca. Continua să facă desene ca un pictor, uneori cu roțile de la remorcă, alteori cu roțile de la camion, asemeni unui Van Gogh, doar că Dorel nu picta pe o pânză, ci pe asfaltul încins. După vre-o cinci litri de motorină consumați și trei țigări fumate de nea Nicu în locul special pentru fumat,
Dorel plin de transpirație coboară de la volanul camionului și exclamă:
Dorel – Nu știu nea Nicule ce remorcă au ăștia la firmă, că e strâmbă toată din șasiu. Încearcă să bagi matale la rampă, că eu mă duc până la WC.

Nea Nicu zâmbi, se urcă la volan și din două manevre băgă remorca la descărcat în rampa numărul 1, bolborosind în sinea lui:Doamne, dă-mi răbdare și ajută-mă să mă abțin ca să nu-l pocnesc, că mi-e nepot. Nu știu de ce, dar am impresia că sunt coleg de echipaj cu Păcală 2017…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *