Cine e primul?

Ajung aseară pe la 17.30 la un depozit CRAI , undeva pe lângă Torino, mai exact la Leinì, caut un loc de parcare și mă bag in pauză, descarcarea era dimineață la 6.00. Înainte să trag perdele, cobor din camion arunc un ochi in jurul meu să vad care si cum vine rândul, dupa câteva calcule, doi radicali si cateva extracții reiese că sunt al doilea la rând. Perfect, zic in gândul meu, mă intorc in camion, bag ceva la gușă, o bere, puțină feisbucereală și gata seara.
Dimineață sună alarma pe la 5.45, iau micul dejun rapid cu o cafea și-o țigară, pun vesta si masca și hai la poartă să dau actele. Eram deja vreo 10 șoferi, așezați frumos la distanță, cu măscuța pe față, regulamentar. Fiecare povestea cum a fost in carantină, trafic, una alta, știți si voi genul de povești de la poartă la ora 6.00 dimineață.
Și vine flăcăul sa ia actele. Atât a trebuit, să intrebe cine e primul si cum este rândul. Știi când erai in școală și intreba profesoara cine vrea să plece primul si toți cu degețelele in sus? Așa si noi.
-Cine e primul?
– Toti!!!
Eu sunt primul, ba eu sunt, atunci eunsunt al doilea, nuuu, eu sunt al doilea, nu mai vazut când ai venit? Eram dupa colț, ba nu eu, atunci sunt al treilea, nuuu, eu sunt, eram deja aici, eu am venit la 18.00, ba eu am venit la 17.45, ba eu sunt, si tot așa.
Eu, am tăcut din gură, dar nu din cauză că nu stiam al câtelea sunt, dar aveam programare. De fapt eram singurul cu programare. Încep aia să dea actele, hop și eu și ii arăt ora.
-Stop, nu vă mai certați, Serima intră primul, are programare.
Ha, copchilul v-a liniștit pe toți. Bine, ăsta este un caz fericit, aș spune rar, de obicei la centrele logistice stau de prind rădăcini in parcare cu tot cu programare.
Bine că am descarcat la 6.00, că aveam încărcarea la 2 kilometri distanță să incarc pâine feliată și când am ajuns la ei m-au trimis in parcare, marfa nu e gata, abia la 19.00 diseară. Deci, program de voie pana diseară.

cine e primul?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *