Cât ai salariu?

De foarte multe ori am citit prin comentarii la postările în care scriam că am multe descărcări sau încărcări ori locuri ciudate prin centrele orașelor mari sau locuri strâmte, că sigur am vreo 3-4000 de euro salariu.

De fapt despre asta vreau să scriu azi, salariul meu de șofer de camion. Să nu vă imaginați că am vre-un avantaj deoarece sunt urmărit de multă lume sau sunt mai mult sau mai puțin cunoscut defapt chestia asta mi-a adus mai multe probleme la firmă decât avantaje. Și în al doilea rând nu aș accepta eu un tratament diferențial față de colegii mei.

Aș putea spune că am un salariu normal, egal cu toți colegii ce fac transport internațional, singura diferență ar fi timpul petrecut acasă, eu ajungând în fiecare weekend acasă și chiar și-n timpul săptămânii. Într-o lună normală cu o medie de 10 nopți dormite în camion câștig în jur 2700 de euro plus al treisprezecelea și-al paisprezecelea salariu, concediu plătit și cam atât. Da, nu este extraordinar de mult, mulți dintre voi câștigați cu mult peste mine, și eu as fi putut dar prefer mai mult timp acasă. Spre exemplu la mobilă, unde aveam între 20 și 30 de descărcări săptămânal și care faceți sau ați făcut transport mobilă știți despre ce e vorba, câștigam în jur de 3200 de euro iar când am cerut o mărire considerând că sunt bani puțini pentru munca aia, m-au refuzat iar eu mi-am depus demisia. Poate cel mai mult am câștigat pe cisternă ADR în Anglia unde luam cam 3400 lire ca angajat, nu LTD sau alte prostii. Dar dacă nu mi-a plăcut Anglia, aia e.

Nu este locul de muncă perfect unde sunt eu, de fapt dacă îl găsiți să-mi spuneți și mie, are multe minusuri dar și plusuri. Da, îl iau în [email protected] pe dispecer de câte ori am ocazia dar până și el s-a învățat cu mine iar eu cu el. Fără un “dumnezău mă-ti” spus de mine nu poate pleca liniștit de la muncă.

Muncă este cum este, zile cu locale, pe care le urăsc, zile cu, curse lungi dar deja am doi ani la ei și într-un fel m-am obișnuit cu ei. În plus după ședința mult anunțată, s-au promis câteva schimbări la logistică și-n birouri. Om trăi și om vedea

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Articole relevante

September 2, 2022

Lipsa de șoferi afectează și țările est-europene, care sunt nevoite să îmbunătățească condițiile de plată…

citeste articolul

September 2, 2022

Cu toții le vedem zilnic prin depozite, porturi, fabrici, șantiere și chiar prinse de spatele…

citeste articolul

August 20, 2022

Roadpol a comunicat bilanțul ultimelor doua controale Truck&Bus efectuate în 19 țări europene, inclusiv România.…

citeste articolul